Cum iubesc eu.

Din toti barbatii pe care i-am vazut pana acum, in toata viata mea, doar unul mi s-a parut intradevar frumos. Din ala la care iti pica mandibula ca in desenele animate, si de la care nu-ti iei ochii decat atunci cand devine clar ca esti ridicola. Genul pe care inca imi doresc sa am talentul necesar pentru a-l imortaliza intr-un desen fantastic. Si cu toate astea am fost indragostita, si nu numai o data.

Hai sa facem distinctie intre a iubi si a te indragosti. Iubim si parintii si fratii si prietenii apropiati. Ne indragostim doar de potentiali parteneri, si aceasta dragoste e cea care trebuie sa reziste. Si atunci, ce anume ne face pe noi femeile sa ne indragostim?

1. Atitudinea. Poate ar trebui sa folosec cuvantul comportament, dar parca nu rezoneaza cum vreau eu. E vorba despre cum priveste lucrurile si apoi actioneaza in concordanta. Curaj! Nu e de mirare ca idealul fetelor e cavalerul. Nu e vorba de muschi si nici de calul alb, nici macar de perspectiva de a ne elibera. E vorba de puterea pe care ti-o da caracterul. De curajul de a-ti infrunta temerile.

2. Atentia. Nu stiu aici cum se incardeaza femeile cu pesonalitate de foc, care se inconjoara mereu de atentie. Probabil ca le atrage lipsa acesteia. Dar pentru restul, o atentie deosebita din partea unui specimen de sex masculin ne declanseaza automat simturile si imaginatia. E partea care se ocupa de fantezii. Ti-a oferit un strop din interesul lui? Acum ai la cine sa visezi la noapte. Nici nu ne deranjeaza ca nu e realist, ca nu stim mai nimic despre el. Cu atat mai bine de fapt, putem sa ne imaginam tot ce vrem, nimic nu ne opreste. De aceea cu cat ajungem sa il cunoastem mai bine, ne gandim din ce in ce mai putin la el in timpul noptii. E o curba cu doua varfuri, a doua va imaginati singuri cand apare.

3. Siguranta. Paradox: asta cautam cu toate, insa actul insine de a te indragosti este un salt de credinta, fara nici un fel de siguranta. Parerea mea este ca femeile sunt predefinite sa caute siguranta in barbati, in cel putin o forma a ei. La inceput avea una singura, forta trupeasca. Vanatorul puternic putea sa ne protejeze de primejdii. Banii aduc o forma de securitate generala, daca are bani ai siguranta ca orice problema apare poti sa-ti deschizi drumul, niciodata nu vei ramane pe strazi fara mancare pentru copii. De ce credeti ca e cea mai populara idee din zilele noastre? Femeile vor bani, pai daca nu poti sa-i oferi alta varianta de siguranta. Echilibrul interior mi se pare cea mai de dorit forma. Un barbat care stie ce vrea, si cum sa ajunga acolo, si care tine bine in balans profesia, viata de familie, sufletul si frivolitatile. Pai un astfel de om poate trece peste orice furtuna.

4. Simtul umorului si/sau Inteligenta. Am ajuns la un puct de separare. Multe fete afirma ca trebuie sa fie amuzant, sa le faca sa rada. Si deosebit de multi baieti isi doresc o fata care sa rada la toate glumele lor. Dar uite ca mai sunt si alte variante… Eu una nu asta caut. E grozav de bine cand ma face un baiat sa rad din toata inima. Apare o chimie aproape imposibil de descris. Dar nu e o nevoie. Nu se compara cu nevoia de a admira intelectul celuilalt. Nevoia de a fi provocata in gandire, de a putea filozofa si gasi noi perspective in viata. Lucrurile nu se exclud. Departe de mine acest gand. Totul depinde de ceea ce cauti.

Am vrut sa scriu despre cum iubesc femeile. Dar mi-am dat seama ca nu am voie sa generalizez. In principal pentru ca sunt un specimen destul de ciudat. O combinatie intre rationala si toleranta, prima ma impiedica sa fac orice fel de lucruri nechibzuite, si se aplica si in dragoste. A doua ma face sa pot iubi practic pe orice om bun, nu conteaza cat de diferite ne sunt personalitatile, cate obiceiuri enervante are sau cat de separate ne sunt viziunile asupra vietii. Mi s-a intamplat sa umplu pagini furioase de jurnal cu toate motivele pentru care nu-mi placea personalitatea tipului cu care ma vedeam. Toate motivele pentru care noi doi nu aveam nici o sansa pe termen lung. Nu sunt proasta, le vad si le constientizez. Si cu toate acestea nu m-am putut impiedica sa nu ma indragostesc peste cap de el. Dupa ce ma eliberez de astfel de sentimente ma intorc la rationament si raman stupefiata. Ce logica au toate acestea? De ce nu pot sa ma controlez?

De ce relatiile trebuie sa fie o mixtura de extaz, fericire, manie si deznadejde?

Am scris odata in jurnal : “Nu ma pricep sa iubesc conditionat, neconditionat e tot ce imi iese...”

Ar fi totul parca mult mai usor daca am putea sa ne controlam sentimentele. Am vrea uneori sa ne indragostim de acel tip dragut si gentil, care pare sa fie incapabil de a ne rani vreodata. Ne imaginam cum ar fi sa fim impreuna, ce am face si cat de bine ar fi. Si cand ne vedem fata in fata cu el, totul zboara, si nu simti nici interes, nici atractie. Pentru ca pur si simplu nu poti sa te indragostesti doar pentru ca iti doresti. Si cu toate dificultatile, cred ca e mai bine asa. Alfel cat de frumoasa ne-ar mai fi viata daca totul ar fi controlabil/predictibil ?

Oscilez in a crede in “suflete-pereche”. Eram convinsa ca nu exista dupa prima despartire. Si acum s-au pus americanii s-o dovedeasca stiintific. Tot ce analizez pe o imagine computerizata a creierului imi e greu sa neg. Imi sta in educatia medicala. Oscilez in functie de mediu, stare de spirit si stare hormonala, sunt ba optimista ba pesimista. Dar singura imi exercit presiunea de a aspira la o astfel de dragoste. Nu eram eu cea care tolera si se multumea si din nimic? De ce imi mai fac atatea griji ??? Sunt femeie, de aia. Imi stau si grijile inscrise in gene. Mai mult, am impresia ca sunt predispusa de a cauta conflicte si macinare interioara. Un fel de a-mi croi drumul spre mantuire spalandu-mi sufletul prin suferinta.