Reply

Nota: Acesta este un comentariu la o postare facuta de fratele meu, Pavel, miercuri 27 octombrie 2010 pe blogul propriu, Teluric, pe care o puteti acesa aici: "Negura"

Ma asteptam la ganduri din acestea cat timp esti acolo, departe... de Diana. Si mi-era frica pentru ca tu esti o fire sociala si ai nevoie de prieteni in jur. Mi-era frica mai mult caci am auzit in anu 2 la psiho de singuratatea acuta pe care o pot simti chiar si oamenii perfect echilibrati cand le schimbi ambientul social. Pacientul spunea ceva de genu: “Vorbesc cu oamenii si simt ca nu ei nu sunt acolo. Sunt roboti, ma privesc si privirea lor ajunge in ceafa mea.” Intr-o criza a iesit in mijlocul unei piete, si-a dat jos hainele si a inceput sa urle: SUNT AICI. Mi-a lasat o impresie foarte profunda, care nu se prea potriveste cu contextul tau, dar reflecta izolarea de cei dragi.

Imi amintesti acum de filmul “7 ani in Tibet”, unde zicea la un moment dat, ca are prea mult timp liber si nu e “bine” pentru ca ajunge sa gandeasca prea mult.

Am avut odata si eu negura, sau ceva de genu, pentru ca n-as descri-o chiar la fel.
Si cam tot puterea de a scrie si constientiza ma tine departe... sau pur si simplu tampeniile de toate zilele si mediul social alert o indeparteaza. Eu n-am avut putere sa ies singura, nici macar urmarind un vis desart.

Iar visele am incetat sa le mai bag in seama, nu vreau sa lupt pentru o idee care nu-mi e proprie. Din pacate nu mi-am format nici un fel de ideal in viata, material nici nu ma gandesc, dar nici macar spiritual, cultural sau intelectual. Cand imi formez una trebuie sa fie pentru mine si de mine, si simpla ei prezenta, chiar si ca ideal sa ma faca mai fericita.

Si ca ultima replica, eu sunt credincioasa prin fire si nu rationament, si totodata foarte naiva din aceasta cauza, dar intotdeauna mi-a placut o vorba (cine mai stie cine a zis-o..) : “Nu exista necredinciosi. Chiar si ateii cred in necredinta lor”.

Draga fratelo imi place postarea ta... am un comment asa de lung ca m-am gandit sa-l pun la mine in blog...mai ales ca a devenit prea pesonal sa ti-l var acolo in subsol. Postarea asta a ta a fost de fapt o pagina de jurnal, care e sugerata cel mai mult prin rapiditatea cu care ti-au venit ideile in scris , adica deficitul major de punctuatie. Care sincer fac textul uneori greeeeeeu de urmat, dar cumva mai expresiv.

Teodora

Pentru mine melodia asta e mai expresiva...

Porfiria - Vampiri & Co.

Cu toate ca nu ma asteptam sa scriu aici despre porfirii, subiectul a ajuns mult prea interesant pentru a nu profita de ocazie. La fiziopatologie lucrari practice mi s-a oferit aceasta tema de studiu despre care a trebuit sa fac o prezentare powerpoint.

Porfiriile au stat la baza formarii a 2 mituri: al vampirilor si al oamenilor-lup (werewolf sounds so much better). Ele sunt, foarte simplist explicat, tulburari metabolice in formarea unei componente din sange. Sunt boli in esenta ereditare dar care in general debuteaza la adult.



Mitul vampirilor foloseste 3 manifestari ale bolii:

1. Fotosensibilitate ! Bolnavii dezvolta rani profunde si greu vindecabile ale pielii, dupa contactul cu razele UV. Pe langa acestea multi prezinta semne de fotofobie in cadrul tulburarilor psihice.

2. Coma ! Afectarea creierului poate duce in cazuri extreme si pana la pierderea temporara a cunostiintei cu instalarea comei in cadrul unei crize. Au existat cazuri de oameni ingropati, fiind considerati decedati si care si-au revenit din criza in mormant. Cum au iesit de-acolo nu ma intrebati, daca erau doar intr-o cripta mai inteleg, dar sa se dezgroape? Oricum ideea e ca ies din mormant... si probabil ca o fac noaptea ca sa nu ajunga inapoi in sicriu.

3. Necesar de sange ! Fiind o afectiune a sangelui, componenta lipsa (hem) se gaseste in sangele altor persoane sau in cel de animal.Si teoretic (ca practic cine se ofera sa verifice) componenta este destul de rezistenta pentru a fi digerata. Asadar daca bolnavii ar bea sange le-ar scade din suferinta bolii.



Mitul oamenilor-lup nu e chiar atat de complex si nici la fel de incitant. Ranile greu vindecabile date de fotosensibilitate pot intr-o anumita forma de porfirie sa cicatrizeze foarte "mutilant". Si cum apar mai ales la nivelul fetei, fiind cea mai des expusa soarelui, pot duce la un aspect foarte salbatic (nu poate forma un bot dar poate distruge complet nasul, ramanand doar narinele). Si totodata aceste cicatrizari se pot asocia cu cresterea anormala a parului, acesta extinzandu-se pe suprafata corpului (pe urma cicatricilor). Acest tip de porfirie e singura care apare de la nastere, incat personal ma astept ca la maturitate (daca ajunge pana aici) bolnavul sa arate complet inuman si sa nu-si arate fata decat in lumina lunii.

In alta lume

Ador descrierile bine facute. Acelea care te poarta pas cu pas intr-o alta lume. Sau pur si simplu te ajuta sa vizualizezi locatii necunoscute prin ochii scriitorului. Atunci cand el nuanteaza imaginea prin sentimentele lui, prin personalitatea lui. Daca aceasta difera de a mea, calatoria devine incitanta, trebuie sa ma adaptez mereu la perspectiva sa. Iar daca se potriveste cu firea mea, privelistea vorbeste sufletului meu, ma impresioneaza aceleasi aspecte si totul e in armonie.
O descriere euristica, o intrare in alta lume, o relaxare completa.
Recent am citit Jurnalul lui Anne Frank unde ea observa la un moment dat ca oamenii se straduiesc incontinu sa fuga de ei insisi. Astfel ei ajung uneori sa recurga si la alcool sau chiar la droguri. Solutia personala perfecta e o astfel de transcendere intr-o alta lume...
Efectele secundare sunt minime, iar printre cele benefice, pe langa uitarea de sine si de probleme, ar fi imbogatirea cunostintelor si dezvoltarea perceptiilor. Bineinteles ca efectele benefice in general inceteaza odata cu inchiderea volumui. Si partea proasta e ca majoritatea cartilor creaza o asa zisa "rezistenta"(adica a doua oara nu mai are farmec), sau ca pur si simplu nu orice carte te poate transcede. Am descoperit si cateva comori care au darul de a ma conduce de fiecare data in lumea lor, fantastica si totodata familiara, care imi ofera un comfort psihic pretios (desi acum vor suna oarecum puerile, influentata fiind de varsta copilariei, acestea sunt "Robin Hood", "Winnetou" si "Colt Alb").
Dar cea mai mare pierdere de sine am suferit-o cu "Shogun" si mai ales "Fratii Karamazov", acestea as fi fost in stare sa le citesc cu lanterna sub plapuma.
Si daca tot am atins acest punct trebuie sa mentionez dependenta ca efect negativ si chiar unele manifestari de surmenaj la terminarea unei carti. Din cauza acestora nu-mi mai permit asemenea calatorii in decursul facultatii. Sa ma pierd din nou intr-o carte ar conduce la scaderea performantelor la cursuri si mai ales a celor sociale. Daca intru in acea "transa" nu pot invata, nu pot percepe alta lume.
In prezent audiez "Invierea" de Tolstoi,adica sub forma unei audio-book, inovatie aflata de la frate-miu. Ascult pe unde si de cate ori pot, si imi satisfac nevoile culturale.