Ma asteptam la ganduri din acestea cat timp esti acolo, departe... de Diana. Si mi-era frica pentru ca tu esti o fire sociala si ai nevoie de prieteni in jur. Mi-era frica mai mult caci am auzit in anu 2 la psiho de singuratatea acuta pe care o pot simti chiar si oamenii perfect echilibrati cand le schimbi ambientul social. Pacientul spunea ceva de genu: “Vorbesc cu oamenii si simt ca nu ei nu sunt acolo. Sunt roboti, ma privesc si privirea lor ajunge in ceafa mea.” Intr-o criza a iesit in mijlocul unei piete, si-a dat jos hainele si a inceput sa urle: SUNT AICI. Mi-a lasat o impresie foarte profunda, care nu se prea potriveste cu contextul tau, dar reflecta izolarea de cei dragi.
Imi amintesti acum de filmul “7 ani in Tibet”, unde zicea la un moment dat, ca are prea mult timp liber si nu e “bine” pentru ca ajunge sa gandeasca prea mult.
Am avut odata si eu negura, sau ceva de genu, pentru ca n-as descri-o chiar la fel.
Si cam tot puterea de a scrie si constientiza ma tine departe... sau pur si simplu tampeniile de toate zilele si mediul social alert o indeparteaza. Eu n-am avut putere sa ies singura, nici macar urmarind un vis desart.
Iar visele am incetat sa le mai bag in seama, nu vreau sa lupt pentru o idee care nu-mi e proprie. Din pacate nu mi-am format nici un fel de ideal in viata, material nici nu ma gandesc, dar nici macar spiritual, cultural sau intelectual. Cand imi formez una trebuie sa fie pentru mine si de mine, si simpla ei prezenta, chiar si ca ideal sa ma faca mai fericita.
Si ca ultima replica, eu sunt credincioasa prin fire si nu rationament, si totodata foarte naiva din aceasta cauza, dar intotdeauna mi-a placut o vorba (cine mai stie cine a zis-o..) : “Nu exista necredinciosi. Chiar si ateii cred in necredinta lor”.
Draga fratelo imi place postarea ta... am un comment asa de lung ca m-am gandit sa-l pun la mine in blog...mai ales ca a devenit prea pesonal sa ti-l var acolo in subsol. Postarea asta a ta a fost de fapt o pagina de jurnal, care e sugerata cel mai mult prin rapiditatea cu care ti-au venit ideile in scris , adica deficitul major de punctuatie. Care sincer fac textul uneori greeeeeeu de urmat, dar cumva mai expresiv.
Teodora
Pentru mine melodia asta e mai expresiva...
Mda. Caracteristic pentu mine, greselile de punctuatie la tastari lungi in nopti tarzii si nu numai. Culmea e ca apropiere negurei a fost declansata de prietenii printre care tocmai ma aflu. Probabil din contrastul prea mare de apropiere / departare fata de prieteni / Diana.
RăspundețiȘtergereIar visele... Am renuntat la ele... La 90% din ele. Ce a mai mai ramas sunt normalitati care imi sunt proprii.
Acum cativa ani nici eu nu aveam idealuri. Dar daca simti ca nu e bine si nu esti multummit de situatia ta atunci incepti sa iti creezi fara sa vrei idealuri. Si aici de multe ori te confrunti cu teoria proximitatii a lui Plesu: Stii unde vrei sa ajungi, e departe dar tu vrei sa ajungi direct acolo. In loc sa faci pas cu pas drumul pana acolo, din aproape in aproape, te plangi ca nu poti ajunge.